sâmbătă, 23 martie 2013

Prietenele mele, pasarelele !

 Dragi parinti,
Primavara ne aduce bucurie, speranta, culoare si nu in ultimul rand privilegiul de a asculta din nou ciripitul pasarelelor, care se intorc nerabdatoare la noi in tara.
Copiii iubesc pasarile, fiecare ar dori sa poata sa mangaie o mica pasare, sa o hraneasca, sa fie aproape de ea.
Proiectul nostru,  "Prietenele mele, pasarelele!" isi propune sensibilizarea copiilor in privinta comportamentului fata de micile pasarele, cunoasterea de catre copii a importantei pe care o au pasarile pentru mediul inconjurator. 
Copiii vor propune solutii pentru protejarea pasarelelor, vor scrie indemnuri pentru parinti si comunitate, vor invata cantecele, poezii, vor audia laegende si povestioare despre pasari.
Proiectul se va incheia printr-un concurs, "Cea mai frumoasa casuta pentru pasarele" - marcand Ziua Internationala a Pasarilor - 1 aprilie.
Va rugam sa confectionati o casuta pentru pasarele din diferite materiale refolosibile pe care o aduceti la gradinita in cursul saptamanii.
De asemenea aduceti la gradinita: calendare, imagini cu pasarele, crengute,paie, lut si pietricele pentru  a confectiona cuiburi, si o cutie goala de lapte (pentru a confectiona casute in clasa).

video
VA MULTUMIM !

duminică, 10 martie 2013

Mos Viscol si Primavara



Moș Viscol si Primăvara
de Victor Eftimiu


P
ărinții mei erau oameni săraci. Tata era pădurar. Multe s-au mai schimbat de atunci. Nici din pădure n-a mai rămas ce era odată. Într-o zi de iarnă, pe înserate, nu știu ce treabă aveau prin sat, că taica și măicuța plecară de acasă, lăsându-mă singur cu bunica. Eu parcă aveam o presimțire, mi-era frică să nu-i apuce viscolul pe drum. Greu îmi venea să-i văd plecând! Și mi-a ieșit dreptatea! N-apucaseră ei bine să ajungă în vale , că odată s-a pornit vifornița. Nu se mai vedea luminiță. Zăpada cădea din cer parcă o zvârlea cineva cu lopata. Văzduhul era numai răbufneli de vânt și vărtejuri. Tremuram tot. Așa ceva nu mai văzusem. Nici bunica n-apucase așa ceva, cât era dumneaei de bătrână.
-Cât sunt eu de b
ătrână , n-am apucat așa ceva! Și doar ne aflam la sfârșitul iernii, nu în toiul ei, în alți ani pe vremea asta mirosea a primăvară!
Bunica începu s
ă-mi spună basme, doar m-o adormi, doar mi-o trece grija de părinți. Dar mie numai de somn nu-mi ardea. Zic:
-De ce s-apucar
ă să plece tocmai acum , bunicuțo?
-Or fi având treab
ă...Știu ei ce știu!...
-Cum o s
ă mai vie înapoi pe așa o vreme?
-Las
ă, nu le duce tu grija! O să doarmă la vreo rudă din sat. Și mâine , când se va potoli urgia, ai să-i vezi acasă pe nepusă masă!
Îmi venea s
ă plâng. Îmi înghițeam lacrimile și sughițurile. Bunica mai punea câte un lemn pe foc, să mă uit cum s-aprinde și trosnește și să-mi treacă spaima. Aș! Eu tot la fereastră alergam. Crivățul se răsucea prin horn. Afară pară fluierau o mie de hornuri. Pe urmă, n-am avut încotro și m-am culcat. Nu puteam să ațipesc. Bunica adormise și se întrecea la sforăit cu viforul. Încet-încet , tot auzind-o cum suflă și sforăie, m-a prins și pe mine somnul. Am început să visez. Mi s-a părut că bate cineva la ușă. Un glas de femeie se tânguia pe afară:
-Deschide-
ți, oameni buni! Deschide-ți că vine să mă ia Moș Viscol!
Rug
ămințile eise amestecau cu un clinchet de zurgălăi. Întâi departe, pe urmă tot mai apropiat. Venea Moș Viscol în sanie de gheață, trasă de doi cai de abur înghețat. Iar zurgălăii erau țurțurii care se ciocneau unul de altul.
Și iar se tânguia glasul de la ușă:
-Deschide
ți oameni buni, că dacă nu, am să mă sfârșesc la pragul vostru.
M-am trezit s
ă-i deschid. A intrat o femeie tânără și frumoasă, cu părul lung de aur, împletit cu flori. Brațele îi erau încărcate cu ramuri verzi.
-Cine e
ști?zână dragă, am întrebat-o plin de uimire.
-Prim
ăvara!îmi răspunse ea. Am văzut bordeiul ăstași am venit să mă adapostesc, să mă ascund! Moș Viscol aleargă după mine, să mă prindă și să mă închidă în peștera lui din minți, să nu mai viu niciodată pe pământ. Rogu-te copilule, arată-mi un ascunziș, până o trece primijdia.
Am luat-o de mân
ă și am dus-o într-un coșar întunecat, lipit de bordei. N-apucasem bine să ațipesc și mă pomenii că bate cineva la ușă, o zgâlțâie gata să o scoată din țâțâni. Duduia mereu. Un glas gros porunci:
-Deschide!
-Cine e
ști? Ce vrei?
-Asta nu-i treaba ta! Deschide, c
ă de nu , odată suflu și zboară acoperișul, cu tine cu tot!
Acoperiul n-a zburat, dar a zburat u
șa. M-am pomenit cu Moș Viscol în bordei. Se uita în toate părțile.
-Unde e?
-Cine s
ă fie?
-
Știi tu cine!
-Ba nu
știu deloc.
-M
ă, nu te mai preface! Mie-mi miroase a primăvară. Unde ai ascuns-o?
-Ia las
ă-mă-n pace , moșule, că mie somn!
-
Ți-e somn hai? Stai că-ți arăt eu ție acum! O să vie haita mea de lupi, să te-nțelegi cu ei, cu mine văd că nu vrei să te-nțelegi!
Nu ispr
ăvise vorba bine moșul, că odată auzii niște lătrături.
Ce-mi v
ăzură ochii?Câțiva lupi se ridicaseră-n două picioare, la ferestruica bordeiului și se uitau la mine cu niște scântei galbene deasupra botului; îmi arătau dinții ascuțiți și cântau:
“Ham! Ham! Ham! Ia seama bine
C
ă va fi amar de tine!
Pe Mo
ș Viscol să-l asculți
C
ă suntem aicea mulți!”
Lupii se d
ăduseră jos , apoi începuseră să se arate iar, tot unul câte unul. Cântau , se lăsau la pământ, și altul răsărea la ferastră.
Întâi, s-a ivit unul mare, cât un urs
și cânta așa:
“Eu sunt lupul cel b
ătrân
Cel mai mare, mai hapsân
Vin din codrul cel adânc,
Sunt fl
ămând, vreau să mănânc!”
Pe urm
ă a venit o lupoaică:
“Ham! Ham! Ham! Mâncate-ar maica
Am venit
și eu lupoaica
Vreau s
ă stau lângă focșor!
F
ă-mi și mie un locșor!”
Dup
ă lupoaică iacă și n pi de lup:
“Eu sunt lupul cel mai mic
Nu sunt mare, sunt pitic,
Din
țișorii mi-au crescut
Vino-ncoa s
ă te sărut!”
Pe urm
ă se ridicau toți laolaltă, își puneau labele pe fereastră, se uitau la mine și cântau:
-Ham! Ham! Ham! Ia seama bine.
V
ăzându-mă în primejdie, Primăvara a ieșit deodată din ascunzătoare.
-Uite-m
ă Viscole! Ce poftești?
-S
ă vii cu mine în sanie, să te duc în munți, să te ascund în peșteră, să mă lași în pace! De când e lumea lume, te ții de capul meu! N-apuc să mă așez bine pe case și pe câmpii, pe livezi și pe ogoare, și odată mă pomenesc cu tine, cu soarele și cu vântul cald, îmi zvântați zăpada, îmi luați împărăția pământului!
-Z
ăpada e făcută să intre în pământ, să topească semințele, să dea omului hrana cea de toate zilele! Îi răspunse Primăvara. Tu le ții pe toate înghețate, drumurile înfundate, apele înlănțuite... Ascultă-le cum gem sub acoperișuri de gheață!
-Ia auzi vorb
ă! Râse Moș Viscol. Să poftească soarele să se arate, că odată îl trimit pe fratele meu, Gerilă, să-l înghețe!
-Nu te mai l
ăuda atâta ,moșule, îi spuse Primăvara. Ți-a trecut vremea! E rândul meu acum! Nu vezi că abia te-ai apropiat de foc și-ai început să te topești? Da când s-o ivi soarele? Și primăvara, legănând o ramură înflorită în jurul capului moșneagului , spunea un descântec pe care eu nu-l înțelegeam. Dar vraja acelui cântecse simți numaidecât. Pe obrajii lui Moș Viscol începeau să se scurgă broboade de apă.
-Aoleu, se sperie el, trecându-
și mâna pe frunte, pe piept. A-nceput să-mi plouă din barbă! Mi s-a topit barba! Aoleu, am început să mă topesc! M-am topit!
Și , pe când vorbea, Moș Viscol porni să se moaie, să se moaie, să se prefacă în șiroaie de apă, apoi în aburi care se strecurau pe horn, sus, spre cerul care se însenina. Fereastra se deschise singură și Primăvara se înălță ușor, ca un fluture uriaș și zbură... zbură departe, până nu se mai văzu. Un ciripit de păsărele porni din toate părțile, apele gâlgâiau vesel, iar vântul cald intra pe fereastră și aducea miros de viorele și de cireș înflorit...
Și m-am deșteptat, m-am frecat la ochi, m-am uitat în jurul meu și am văzut iar bordeiul nostru, focul stins în vatră. Mi-a părut rău că nu mai vedeam Primăvara lângă mine. Tare îmi părea rău ! cât pe-aci să plâng. Afară vifornița se potolise. Bunica se sculase de mult și robotea prin casă încet, ca să nu mă trezească. Mare mi-a fost bucuria când am auzit pe afară glasul drag al părinților, se întorceau din sat veseli, își scuturau opincile de zăpadă și mă strigau pe nume și râdeau.
Veneau cu traista plin
ă de bunătăți.
Le-am ie
șit înainte bătând din palme și strigând:
-Bine ai venit, t
ăticule! Mămico, bine ai venit! Dacă v-ați întors voi acasă, a venit și primăvara!
M
ă luară în brațe și mă sărutară pe amândoi obrajii.
Parc
ă nici nu trecuse viscolul prin bordeiul nostru!
Pe u
șa deschisă venea miros de ape dezghețate, de zăpadă topită în soarele argintiu... Adieri calde , încercate de toate miresmele primăverii năvăleau de pretutindeni, în vreme ce răsuna cel dintâi cântec de pițigoi...