marți, 30 noiembrie 2010

TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI

ZIUA SFÂNTULUI ANDREI


În fiecare an pe 30 noiembrie se sărbătoreşte Sfântul Andrei. Acesta a fost cel care a botezat primii creştini din Romania şi de aceea este considerat ocrotitorul României.
Tradiţii si obiceiuri:
-         ziua Sfântului Andrei indică prognoza meteo: dacă luna va fi plină si cerul senin vom avea o iarnă blândă. Însă dacă luna va fi plină şi cerul întunecat, daca în această noapte va ploua sau va ninge obiceiurile spun că vom avea o iarnă grea, şi zapezile vor fi mari.
-         Pentru a afla cum va fi tot anul viitor, se iau 12 cepe corespunzătoare lunilor anului, şi se păstrează în podul casei până în seara de Crăciun. Cepele care au încoltit vor reprezenta lunile bune ale anului iar cepele care s-au stricat vor reprezenta lunile proaste.
-         Se spune că în această noapte toate animalele vorbesc;
Nu uitaţi să puneti grâu la încoţit pentru aflarea norocului, pentru fiecare membru din familie. Cel care va avea grâul cel mai înalt şi frumos va avea un an bun, va fi sănătos şi va avea parte de bani.
Respectarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti ne întregeşte identitatea culturală şi spirituală. De aceea încercaţi să le transmiteţi şi copiilor.
La mulţi ani copiilor grupei noastre şi tuturor românilor cu numele Andrei.Vă dorim multă sănătate şi bucurii alături de copiii dumneavoastră ! 

Educatoarele

luni, 29 noiembrie 2010

duminică, 28 noiembrie 2010

Anunt important!

Dragi Parinti !

Marti, 30 noiembrie 2010, ora 17.oo 
va asteptam la gradinita.Tema: Serbarea de Craciun.
Locatia: sala de grupa

Va multumim!
Educatoarele

marți, 23 noiembrie 2010

Roadele toamnei


TOAMNA

de Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,
Toamna au roade bogate
Au şi fructe, şi bucate ,
Mere, pere, 
In panere.
Prune bune şi alune,
Şi gutui amărui,
Cu puf galben
Ca de pui.
Şi tot felul de legume,
De nu le mai ştii pe nume.


vineri, 19 noiembrie 2010

Clipa de lectura


POVESTEA UNEI PICĂTURI DE APĂ

de M. Ghiviriga

—  Nicu! Nicu!. Nicu!
—  Cine ma strigă? Întreabă Nicu speriat. Ştia doar că este singur în bucătărie.
—  Pic, pic, pic. Nu ma lasa să cad, Nicule, am sa alu­nec pe canal şi mi-e frică, prinde-mă.
Băietelul prinde picătura de apă pe o farfurioară.
—  Îţi mulţumesc, Nicule...
—  De unde ştii cum mă cheamă?
—  Să-ţi povestesc...
Odată locuiam împreună cu alte picături de apă într-o oală care fierbea pe aragaz. Din cauza căldurii focului, unele picături se prefăceau în aburi. Pe fereastra des­chisă, aburii fugeau repede afară şi se ridicau sus, sus de tot spre soare. În oală rămânea din ce în ce mai putină apă.
—  Unde s-a dus apa? ai întrebat-o pe bunica. Ea ţi-a arătat cum deasupra apei care fierbe se formează aburi, care se ridică în sus.
Prefăcută în aburi m-am ridicat şi eu din oala aceea. Am trecut pe lângă tine, am iesit pe fereas­tră  şi m-am înăltat spre văzduh.
Acolo sus m-am întâlnit cu alte picături mici, transfor­mate în vapori de apă (tot un fel de aburi). Ştii de unde veneam?... Din pământul udat de ploaie, din apa râurilor şi chiar din marea cea mare.
Din cauza căldurii dogoritoare a soarelui, apa se prefă­cuse, ca şi mine, în vapori de apă.
Acum locuiam  împreună un numar foarte mare de va­pori de apă şi stăteam unul lângă altul. Vântul ne purta în­coace şi încolo.
Ştii cum se numesc grămăjoarele acestea de vapori care se văd pe cer ? Nori. Cu timpul ne-am strâns mai mulţi unul lângă altul şi, împreună cu praful din aer, ne-am transformat din nou în picături de apă.
Am pornit-o cu repeziciune spre pământ. Eram un strop de ploaie. Ştii unde m-a aruncat vântul? chiar în Marea Neagra.
Ce frumos mă jucam eu cu nenumaratele mele surori pe crestele valurilor!
Ah, stai să-ti povestesc ce mi s-a întâmplat într-o iarnă...
Eram sus, de tot, în văzduh, cu alte picături de apă. Ne-am îndreptat apoi spre pământ.
Pe drum ne-a cuprins un frig teribil. Ne-am pus haine pufoase, albe şi am înce­put să ne jucăm plutind încet.
Te-am recunoscut într-un grup de copii care strigau: ninge! ninge!... şi m-am asezat pe mănuşa ta albastră. Eram atunci un fulg de zăpadă. Ai suflat spre mine. Mi-era cald. Mi-am aruncat haina cea albă şi am devenit din nou o simplă picătură de apă.
Odată am intrat în pământ de unde am ieşit afară formând cu alţi fraţi un izvor.
Oamenii captează apa din aceste izvoare şi o duc prin ţevi la robinetele din bucătărie şi baie. Pe acest drum am ajuns şi eu la tine.
Dar... Nicusor, nu vezi ce mică am rămas? Mă evaporez...
— Mai stai putin, te rog, Pic!
Spune-mi, când ne mai vedem?


miercuri, 17 noiembrie 2010

Umbrelute, umbrelute!

Sunt umbrela automata,
De copii sunt preferata.
La gradinita am venit,
Si doresc sa ma prezint:























duminică, 14 noiembrie 2010

Gradinita Toamnei

Cele mai frumoase flori.... de toamna!


Va mulţumim pentru cooperare!