Aventuri in week-end

Nouky învaţă sa numere

Clipa de lectura

POVESTEA UNEI PICĂTURI DE APĂ

de M. Ghiviriga

—  Nicu! Nicu!. Nicu!

—  Cine ma strigă? Întreabă Nicu speriat. Ştia doar că este singur în bucătărie.

—  Pic, pic, pic. Nu ma lasa să cad, Nicule, am sa alu­nec pe canal şi mi-e frică, prinde-mă.
Băietelul prinde picătura de apă pe o farfurioară.
—  Îţi mulţumesc, Nicule...
—  De unde ştii cum mă cheamă?
—  Să-ţi povestesc...
Odată locuiam împreună cu alte picături de apă într-o oală care fierbea pe aragaz. Din cauza căldurii focului, unele picături se prefăceau în aburi. Pe fereastra des­chisă, aburii fugeau repede afară şi se ridicau sus, sus de tot spre soare. În oală rămânea din ce în ce mai putină apă.
—  Unde s-a dus apa? ai întrebat-o pe bunica. Ea ţi-a arătat cum deasupra apei care fierbe se formează aburi, care se ridică în sus. Prefăcută în aburi m-am ridicat şi eu din oala aceea. Am trecut pe lângă tine, am iesit pe fereas­tră  şi m-am înăltat spre văzduh.
Acolo sus m-am întâlnit cu alte picături mici, transfor­mate în vapori de apă (tot un fel de aburi). Ştii de unde veneam?... Din pământul udat de ploaie, din apa râurilor şi chiar din marea cea mare.
Din cauza căldurii dogoritoare a soarelui, apa se prefă­cuse, ca şi mine, în vapori de apă.
Acum locuiam  împreună un numar foarte mare de va­pori de apă şi stăteam unul lângă altul. Vântul ne purta în­coace şi încolo.
Ştii cum se numesc grămăjoarele acestea de vapori care se văd pe cer ? Nori. Cu timpul ne-am strâns mai mulţi unul lângă altul şi, împreună cu praful din aer, ne-am transformat din nou în picături de apă.
Am pornit-o cu repeziciune spre pământ. Eram un strop de ploaie. Ştii unde m-a aruncat vântul? chiar în Marea Neagra.
Ce frumos mă jucam eu cu nenumaratele mele surori pe crestele valurilor!
Ah, stai să-ti povestesc ce mi s-a întâmplat într-o iarnă...
Eram sus, de tot, în văzduh, cu alte picături de apă. Ne-am îndreptat apoi spre pământ. Pe drum ne-a cuprins un frig teribil. Ne-am pus haine pufoase, albe şi am înce­put să ne jucăm plutind încet.
Te-am recunoscut într-un grup de copii care strigau: ninge! ninge!... şi m-am asezat pe mănuşa ta albastră. Eram atunci un fulg de zăpadă. Ai suflat spre mine. Mi-era cald. Mi-am aruncat haina cea albă şi am devenit din nou o simplă picătură de apă.
Odată am intrat în pământ de unde am ieşit afară formând cu alţi fraţi un izvor.
Oamenii captează apa din aceste izvoare şi o duc prin ţevi la robinetele din bucătărie şi baie. Pe acest drum am ajuns şi eu la tine. Dar... Nicusor, nu vezi ce mică am rămas? Mă evaporez...
— Mai stai putin, te rog, Pic!
Spune-mi, când ne mai vedem?

Umbrelute, umbrelute!

Sunt umbrela automata,

De copii sunt preferata.

La gradinita am venit,

Si doresc sa ma prezint:

Gradinita Toamnei

Cele mai frumoase flori.... de toamna!

Va mulţumim pentru cooperare!

Cantecel de toamna

Am privit spre cer

Versuri despre flori de toamna

Florile îmi sunt surori

de: Mălina Cajal

 

Florile îmi sunt surori
Şi le sunt de ajutor:
Pentru fiecare floare
Apă torn din stropitoare.
Roz, albastre, rosii, toate
Mă aşteaptă însetate.
După ce le răcoresc,
Frumuseţe-mi dăruiesc.

TUFANICA

              de Malina Cajal

Pomii par a fi cărunţi
Sub steluţele de nea.
Tufănica, tu înfrunti
Singură-n grădina mea,
Floare mică, tufănică.

Paşi de gheaţă, fără glas,
Culcă florile-n grădină.
Doar tu, dreaptă ai rămas
De mireasmă parcă plină,
Floare mică, tufănică.